MANEVRĂ, manevre, s. f. 1. Deplasare organizată și rapidă a unei anumite grupări de trupe, pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui. ♦ (Mai ales la pl.) Pregătiri tactice ale unei armate sau ale unei flote, în condiții asemănătoare cu cele de război. Tata fusese... la Tîrgoviște cu manevrele. PAS, Z. I 239. Nu vedeți că e cîmpul plin de batalioane romînești, ca la manevre? CAMIL PETRESCU, U. N. 346. În zădar și ofițerii se luptă, se bat mereu, în zădar mai fac manevre și-n tot chipul se sucesc. NEGRUZZI, S. I 128. 2. Totalitatea operațiilor făcute spre a conduce un tren, o navă, în direcția voită (mai ales la sosire și la plecare), spre a forma garnitura unui tren etc. Trupul... locomotivei de manevră care trăgea un vagon de marfă. DUMITRIU, B. F. 78. Lumea, ca de obicei, se strîngea pe cheu, ca să privească manevra vaporului care pleca. BART, E. 234. ♦ (Concretizat) Frînghie folosită la legarea și mînuirea pînzelor sau la legarea catargelor; aparat de manevrat. Oamenii grăbiți se strîng la posturi în dreptul manevrelor, pilotul își încleștează mînile în roata cîrmei. BART, S. M. 19. 3. Fig. Uneltire făcută de cineva pentru a obține, a întreprinde sau a ascunde ceva. Pe urmă a început bănuiala că aș putea fi victima unei abile manevre. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Cu atîta ești mai vinovată, giupîneasă. Ai ochi și nu vezi manevrele Adelei. ALECSANDRI, T. I 355.