MANÉJ s. n. 1. Arta de a dresa și de a antrena un cal; p. e x t. loc special amenajat unde se dresează caii și se fac antrenamente sau demonstrații de călărie. Arta de a. . . forma [caii] pentru fugă și esercițiile militare se numește manegiu. BREZOIANU, A. 528/27, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Nopțile le petreceam la . . . un cîmp de moși, deosebit, cu atracții felurite: teatre, circuri. . . , manej cu cai adevărați. BRĂESCU, A. 242. Luptătorii își șterseră frunțile de sudoare și-și uscară palmele în rumegușul manejului. P. CONSTANT, R. 71. Calul a devenit în regimentul nemțesc un soi de clovn, un animal de manej. CONTEMP. 1949, nr. 156, 6/4. ♦ (Regional, în forma maniș) Loc înconjurat cu un perete de paie sau de bălegar, unde se țin vitele iarna, cînd nu este prea frig (Reviga-Călărași). Cf. BUL. FIL. V, 167. 2. Dispozitiv cu ajutorul căruia un cal sau, p. e x t., un animal de tracțiune pune în mișcare, prin deplasare, o anumită mașină (treierătoare, pompă de scos apa pentru udat etc.). De s-ar împreuna cu mașină [de treierat] un manej de un cal, atunci rezultatul ar fi și mai folositor (a. 1840). DOC. EC. 739. Maneje (vîrteje) agricole. NICA, L. VAM. 149. Alte mașini. . . sînt puse în mișcare cu ajutorul unui manej cu cai. ION BOTEZ, STR. 23. - Pl.: manejuri și (rar) maneje. – Și: (învechit) manéjă (STAMATI, D.) s. f., manégiu, (regional) maníș s. n. – Din fr. manége. Cf. it. m a n e g g i o.