MAMCĂ s.f. (Mold.) Doică. A: Mamce (d o i c e MUNT.) carele apleacă prunci mici. PRAV. Să-ț aduc eu o mamcă să țî-l hrănească foarte bine. CRON. 1689, 44^r. Oare carele iaste acela ce ș-ar urî mamca? CD 1698, 18^v. De la maice și de la mamce ne deprindem frumos și mult a vorovi. CI, 102. Au fostu în mai mare vină muma care i-au născut, au mamca care i-au aplecat? NCCD, 357. L-au dat la mancă di l-au crescut. IT 1778, 1^v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1707, 40^v; CANTEMIR, HR.; N. COSTIN; CRON,. 1732, 33^r; CD 1770, 22^r. // B: Vrea-vei să aducu o mamcă, adecă doică, <să> apleace coconul? CRON. 1687, 25^v. Variante: mancă (CRON. 1732, 33^r; IT 1778, 1^v). Etimologie: ucr. mamka. Cf. a p l e c ă t o r (1), d o i c ă.