MÁLTĂR s. n. (Transilv., Ban., rar Bucov.) Mortar. Temelia se face din cea mai bună piatră de munte, căreia i se mai adaugă maltăr (mortar), pentru a se astupa golurile dintre pietre și spre a i se da o legătură durabilă. PĂCALĂ, M. R. 403. Bine cunoscutul maltăr sau papalașca nu este altceva decît mortarul. CV 1949, nr. 7, 31, cf. TODORAN, GL., CHEST. II 128/1, 3, ALRM II/I h 281, ALR I 1677, A I 12, 26, 31, 35, 36, III 2, 7,16,17,18, IV 5, V 15,16. ♦ (Regional) Noroi, glod (Negrileasa-Gura Humorului), A VI 4. - Și: málter (CHEST. II 128/1, 279/1, ALRM II/I h 281, ALR I 1677/315, 333, A V 15), máltor (ALRM II/I h 281), máltur (A V 14), máldăr (CHEST. II 128/9, 409, ALRM II/I h 281, ALR I 1677/9, 28, 51, 59, 63, 308, 375), málder (CHEST. II 128/408), moáltăr (ALRM II/I h 281, MAT. DIALECT, I, 180), moálter (CHEST. II 128/331), málter (com. din Transilv.), múltăr (ALR I 1677/215) s. n.; máltără (CHEST. II 128/387), máltără (ALRM II/I h 281, A I 12, 13, 17, 22), máldără (ALRM II/I h 281) s. f. – Din germ. Malter. – Moaltăr, moalter < magh. málter.