MALÍȚIE s. f. (Livresc) Înclinarea de a fi malițios; răutate, malițiozitate. Cf. FIS. 41, PONTBRIANT, D. N-a putut face alta, decît a căuta, în maliția unui om just, mîngîiere. CARAGIALE, O. VII, 4, cf. DDRF, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. E un om cu... ochii vii, în lucirea cărora se simte parcă totuși o ușoară maliție. SADOVEANU, V. F. 34, cf. id. O. L. 50, id. O. X, 500. Fata dumneavoastră, zise ea cu o maliție molatecă, trebuie să aibă aspirații mai înalte, un magistrat, un ofițer superior. CĂLINESCU, E. O. II, 40, cf. 11, 36. ♦ Vorbă, atitudine, glumă răutăcioasă. Dacă nu m-ar chema Maria? zise ea, sub inspirația unei fulgerătoare maliții. EMINESCU, N. 82. - Pl.: maliții. – Și: (învechit) malície s. f. COSTINESCU. - Din fr. malice. – Cf. lat. m a l i t i a.