MALIGNITATE s. f. (Astăzi rar) Caracterul, însușirea a ceea ce este malign (1). Aplecați spre. . . malignitate. ȚICHINDEAL, A. M. 35/7. Numim malignitate aplecarea viclenoasă ce avem a pătrunde slăbiciunile altora, a descoperi ale lor năravuri spre veselia ce isvorește pentru noi din a lor rușinare. GTN (1835), 17¹/30. Felurimi de tîlmăciri am văzut că malignitatea sau curiozitatea oamenilor au vrut să dea poemilor mele. HELIADE, O. II, 13, cf. COSTINESCU. Totuși, persiflajul antipatic care trăda o malignitate congenitală îl făcu să ezite. CĂLINESCU, S. 48. - Și: (învechit) malinitáte s. f. COSTINESCU. – Din lat. malignitas, -atis. Cf. fr. m a l i g n i t é.