MALCONTÉNT, -Ă adj. (Italienism învechit; și substantivat) (Om) nemulțumit; protestatar. După cum scriu ponturile ce au făcut. . . să nu fie bine priimiți pribegii și malcontenții (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 124/126. În Transilvania se aflau numai malcontenți cari știau să zbiere, iară la țesături de comploturi nu se pricepeau de loc. BARIȚIU, P. A. II, 3 cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. - Pl.: malcontenți, -te. Din it. malcontento. – Cf. fr. m a l c o n t e n t.