MALÁNCĂ s. f. 1. (Bucov.; art.) Pereche de flăcăi deghizați (unul în chip de moșneag ghebos, iar celălalt în chip de babă gătită și sulimenită) care întovărășesc cetele de urători în seara de Anul nou. V. c a p r ă, b r e z a i e. Prin alte sate umblă cu malanca și capra. PAMFILE, CR. 195, cf. 194. În unele sate de prin Bucovina. . . gospodarii primesc In ziua de Anul nou sau seara. . . malanca. id. J. III, 2. Îmblă cu malanca. ȘEZ. III, 182. 2. (Prin Bucov.) „Femeie urîtă”. LEXIC REG. 104. 3. (Regional) Oaie molatică (Vad-Sighet). CHEST. V 76/92. – Pl.? – Etimologia necunoscută. – Cf. n. pr. ucr. Mаланка.