MAJUSCUL, -Ă adj. (De obicei la pl.; despre litere, în opoziție cu minuscul) Care se folosește pentru a scrie inițiala numelor proprii și a cuvintelor cu care începe o frază, pentru a individualiza un cuvînt într-un text etc. și care diferă de celelalte prin formă și mărime. Mi-a dat cartea sa de vizită, pe care era scris în litere majuscule. GHICA, S. 151. Literele majuscule slavone. ODOBESCU, S. I, 402. S-au păstrat literele majuscule, schimonosite după caracterele grecești. BUL. COM. IST. I, 26. ◊ (Rar, despre felul de a scrie) Exercitîndu-se în fiecare zi, pe hîrtie velină, la fel de fel de scriituri. . . bastarde, ronde, majuscule, minuscule. CARAGIALE, M. 137. ◊ (Substantivat, f.) „Nimicul¹¹, ”Eternul¹¹, „Albastrul”. . . sînt palidele abstracțiuni care, în solemnitatea majusculelor, defilează în poezia minulesciană. LOVINESCU, C. VII, 13, cf. MOLIN, V. T. 52. Plicuri străvezii, ca laptele îndoit cu apă, fără majuscule și fără sacramentalul „domnului” sau „doamnei”. TEODOREANU, M. II, 240. Arabescuri – De cercuri seci, de semne Și magice majuscule. CAMIL PETRESCU, V. 7. - Pl.: majusculi, -e. – Și: (neobișnuit) maiúscul, -ă adj. ALEXI, W. - Din fr. majuscule. – Pentru maiuscul, cf. lat. maiusculus.