MAIMĂRÍE¹ s. f. (Învechit) Conducerea unei lucrări de construcție, de arhitectură; ocupația arhitectului. Cf. POLIZU. Ținînd într-o mînă dreptarul zidarilor sau toiagul de cinste al maimăriei... , Manea n-a fost..., ca artist, de statura uriașă ce-i atribuie legenda. ODOBESCU, S. II, 513, cf. DDRF. ♦ (Concretizat) Șef de breaslă. Atunci merseră boiangiii și calfele lor la maimăria lor. URECHE, ap. TDRG. - Pl. : maimării. – Și: măimăríe s. f. POLIZU, CIHAC, II, 592. – Maimar + suf. -ie.