MAIESTATIC, -Ă adj. (Învechit, în Transilv.) 1. Care aparține monarhului, care se referă la monarh. V. s u v e r a n. Împărțirea privileghiurilor și lucrarea altor drituri maiestetice ale righii. CR (1830), 238²/4 Aceiași cetitori să dea toată atențiunea la... promisiunea maiestatică de a... coprinde [proiectele de legi] întru o nouă diplomă inaugurală. BARIȚIU, P. A. III, 191. 2. Maiestos (2). Munții maiestatici, înalți, cu coama mare, Ce-aduc în vii estase pe om ce i-a văzut. MUREȘANU, P. 98/6. Ajungem într-o oară și jumătate la Feldru, un sat frumos și cu o biserică maiestatică. F (1881), 239, cf. BARCIANU. – Pl.: maiestatici, -ce. – Și: maiestetic, -ă adj. – Maiestate + suf. -ic, după germ. majestätisch.