MAIÁ¹ s. f. 1. Ferment; drojdie; p. e x t. plămădeală. Cf. POLIZU, COSTINESCU, DDRF. După ce pîinea este frâmîntată, se pune maia (drojdie, aluat) ca să crească (a. 1894). ap. TDRG, cf. TOMESCU, GL., CHEST. V 17, 20, 23, 46, ALR I 769, 770, A V 14. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde puteri, a se înviora. ZANNE, P. III, 597. ♦ Porțiune dintr-o masă fermentată, cuib; s p e c. (de obicei cu determinări indicînd felul produsului) bucată de aluat ajuns în faza de fermentație, folosit la dospirea unui nou aluat, a l o ț e l (COSTINESCU, IORDAN, L. M. 198); oțet dintr-o fabricație anterioară, în care se găsește fermentul acetic (POLIZU, BARCIANU, ȘĂINEANU, D. U., CADE, CHEST. V 15); cantitate de lapte acru care se amestecă cu laptele dulce pus la prins, covăseală (CHEST. V. 86, 88/6, 79, ALR I 779/679). Laptele fiert se covăsește cu maia [scris greșit: maiŭ] spre a face iaurt sau lapte acru. DAMÉ, T. 31, cf. id. T², 38. ♦ Fi g. (Rar) Materie primă. Ca să aibă cineva maiaua trebuincioasă sau capitalul bucătăriei întru facerea tuturor felurilor obicinuite (a. 1846). ap. TDRG. 2. (Regional) Substanță extrasă din stomacul animalelor tinere neînțărcate, care produce coagularea laptelui; cheag, presură.Cf. PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U., CHEST. V 6, 15, 16, 20, 73, 81/40. ◊ Expr. A prinde maia = a prinde cheag v. c h e a g. Buzunarul văz că-ți sună, Văz că ai mai prins maia. ap. ȘION II_1; 243. 3. (Glumeț) Rachiu. (În e x p r.) Cu maiaua în (sau la) cap = amețit de băutură. Cu mare plăcere v-aș găzdui, dar am un bărbat tare nătîng și mă tem să nu vie cu maiaua-n cap (beat!) și să vă dea afară. I. CR. IV, 236. Și unde începe cel cu maiaua la cap să care mai cu sete. ib. 237. 4. (Regional) Amestec de brînză de vacă și ouă crude, cu care se umplu foile de plăcintă (Vidra-Focșani). Cf. CHEST. v/94. – Pl.: (neobișnuit, 1, 2) maiele POLIZU, PONTBRIANT, D. – Și: (regional) măiá (ALR I 769/885), maiáuă (BARCIANU) s. f. – Din tc. maya.