MAGZÁR s. n. (Turcism învechit) Petiție colectivă, prezentată sultanului sau marelui vizir în numele unei provincii întregi; suplică, arzmagzar. Fâcînd magzaruri cum că toată țara poftește domn pe Mihai. . . , le-au trimis la împărăție, AXINTE URICARIUL, LET. II, 139/8. Rumânii, printr-un mahzar, arătaseră toate faptele sale la vezirul. E. VĂCĂRESCUL, IST. 301. Magzarul ci s-au făcut câtră preputernica împărăție tot pentru această pricină a scrisorii ci s-au făcut (a. 1804). CAT. MAN. I, 4. Prin al nostru prea plecat magzar, glasuri de rugăciune dintru adîncul inimei întindem (a. 1815). URICARIUL, I, 240, cf. 243, IV, 189/7. Au încredințat magzariul a boierilor din Iași sărdariului. BELDIMAN, E. 102/30, cf. 98/6. Printr-un argihal al tău în feliul mahzarului, ai făcut cunoscut.. . că unii din călugări, viind la monastirile lor, au îndrăznit a petrece acolo (a. 1826). URICARIUL, I, 168/26. Văcărescu. . . merse la Șumla, unde prezentă vizirului un mahzar (jalbă, petițiune) din partea boierilor români, emigrați la Brașov. ODOBESCU, S. I, 269, cf. I. BRĂESCU, M. 67. - Pl.: magzaruri. – Și: mahzár s. n. – Din tc. mahzar. Cf. a r z m a g z a r.