MAGIUN s. n. 1. Pastă comestibilă consistentă, obținută prin fierberea prunelor (fără adaos de zahăr); p. e x t. pastă comestibilă consistentă obținută din alte fructe; (Mold., Bucov.) povidlă, (Transilv.) lictar, (Ban.) pecmez, (regional) dulceață, miere. V. m a r m e l a d ă, g e m. Cf. LB, POLIZU, LM. Magiunuri de orice calitate (a. 1875). ap. TDRG, cf. GHEȚIE, R. M., DDRF, BARCIANU, ȘIO II_1; 241. Magiunuri de fructe. NICA, L. VAM. 148. Mîncam... tâieței de casă cu magiun. BRĂESCU, A. 124. Bolnavii capătă... lapte, cornuri, unt și magiun. PAS, Z. IV, 16. Două felii de pîine cu unt și magiun de prune. T. POPOVICI, S. 9, cf. H IX 62, ALR SN III h 639, ALR I 873/720, 727, 954, 980. ♦ (Regional) Peltea de gutui (Mircești-Pașcani). ALR II 4047/537. 2. Amestec omogen ca o pastă consistentă. Voii să călătorim fără să bem și să mâncăm, și așa făcui și eu un fel de magiun cu mii de ori mai puternic. GORJAN, H. IV, 43/24. 3. (Învechit) Laxativ preparat din amestecul unor plante (opiu, mac, aloe). V. o p i a t. Acestea toate prăfuite fiind... , să se amestece bine într-o piuliță de piatră și să se puie sirop de dude cît va trebui a să face magiun. PISCUPESCU, O. 275/4, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U., ȘIO II₁, 241. – Pl.: (rar) magiunuri. – Și: (regional) magión (ALR I 873), măgión (BUL. FIL. VII-VIII, 326), măgiún (ALR SN III h 639), magiúm (POLIZU, GHEȚIE, R. M.), magín (ALR I 873/954, ALR II 6097/928), majón (ALR I 873/770, 795) s. n. – Din tc. macun.