Magdalena Prenume feminin frecvent și răspîndit în toată Europa, Magdaléna este la origine un supranume (probabil de formație grecească) al uneia dintre eroinele legendei biblice. Forma gr. din N.T. Mariahe, kalumene Magdalene a fost redată în latină prin Maria quae vocatur Magdalene, adică „Maria, care e chemată Magdalena” sau „Maria, zisă Magdalena”. Arătînd originea locală a purtătoarei, supranumele înseamnă la origine „din Magdala” – sat de pescari, din Galileea, numit astăzi El-Megdel în arabă și Migdal în ebraică; semnificația toponimului este clară întrucît corespunde subst. migdal „turn, castel”. Folosit independent și devenit nume calendaristic, Magdalena nu se răspîndește în apusul Europei decît după sec. 13. După un obicei cunoscut și la noi, în sudul Franței luna iulie este numită popular mes de la Madalena sau Madarena (tot în legătură cu luna iulie și Magdalena, este și o denumire românească a caiselor – în munții Apuseni – măgdălane). Din greacă, prin intermediar slav, numele ajunge și la români, fiind atestat în documentele Țării Românești, încă din anul 1488 („Mușa din Corbi purta numele de călugăriță Magdalina”). Odată cu creșterea frecvenței apar și o serie de forme și derivate, toate fiind și astăzi în uz (Măgrușca, Măgduța, Mădălina, Mădăluța) și chiar corespondente masculine (Măgdălin, Mădălin, Măgduț). Hipocoristicul cel mai frecvent astăzi este fără îndoială Magda, folosit uneori ca prenume independent, ca și Mădălin sau Mădălina. De proveniență apuseană recentă sînt Madlen (fr. Madeleine), sau Madlena și Marilena, format nu din Maria și Elena, cum s-ar părea, ci din Mari(a Magda)lena, nume calendaristic. ☐ Engl. Magdalen, Magdelen, fr. Madeleine, germ. Magdelena, it. Maddalena, magh. Magdolna, Magdalena, bg., rus. Magdalina. ☐ Poeta Magda Isanos, scriitoarea franceză Madeleine de Scudery etc.