magadis (cuv. gr. μάγαδις) 1. Instrument cu coarde ciupite, probabil de tipul harfei*, la vechii greci; coardele sale, în număr de 20, erau dispuse în perechi, în așa fel încât jumătate din ele le dublau la octavă* pe celelalte. Derivat din denumirea instr., vb. „a magadiza” (μαγαδιζω, „a cănta din flaut”, „a acompania la octavă”) desemna cântatul în octave, specific unui întreg grup de instr. de aceeași construcție cu m. (printre care trigonos* și formynx*) și care apar de altfel menționate într-o aceeași categorie cu el în scrierile unor autori elini (mai ales la Aristoxenos). M. era de origine străină (fapt ce probează indirect apartenența sa la tipul harfei și nu la cel al lyrei* sau kitharei*, instr. „autohtone” ale vechilor greci), preluat, după unele ipoteze, din Orientul asiatic dar mai probabil de la lidieni sau chiar – conform unei teze formulate în muzicol. rom. – de la popoarele trace (M.-ul era considerat în antichitate ca fiind inventat de traci – G. Breazul, [Curs de] istoria muzicii rom., Buc., 1956, p. 75). 2. Prin termenul de m. se desemnau și anumite specii de aulos* care implicau practica magadizării, fie că instr. acompania cântarea la m. (1), fie că (în forma de aulos dublu) magadiza el însuși.