MACULATOR, -OARE adj., s. n. I. Adj. (Învechit, rar) Care pătează, PROT.-POP., N. D. II. S. n. 1. (Învechit) Caiet, registru (de socoteli), „un fel de caiet mic in care se însemnează orice” (PROT.-POP., N. D.). Maculatorul de ce s-au găsit în bancă, la sfînta bisărică (a. 1781). IORGA, S. D. XII, 102. Maculatorul pe[n]tru datoria sf(i)ntei bisearici. (a. 1782). id. ib. 2. Caiet (neliniat) folosit de elevi, de studenți etc. pentru a lua note la lecție; caiet de notițe. În maculatorul lui de notițe erau schițate fel de fel de mașini. V. ROM. octombrie 1954, 89. - Pl.: maculatori, -oare. – Și: (regional, II 2) măcălătóri s. n. ALR I 1513/79. – Macula + suf. -(a)tor.