MACAT s.n. (Mold.) 1. Loc (acoperit) de pe podea, pe care șed turcii. L-au pus viziriul de au ședzut înaintea viziriului pre măcat. NECULCE. Domnul nu ședi în scaun, ce șăd amîndoi pe măcat. GHEORGACHI. Am șezut alăture pe macat frumos. H 1771, 85^r; cf. H 1771, 81^v, 88^v. 2. Cuvertură. Era făcut ca un pat lungu cît să încapă doi oameni de-a lungul și așternutul foarte frumos și macatul cu canafuri și mărgăritariu. H 1771, 94^r. Care odaie era foarte frumos îmbrăcată cu macaturile ... de Hindie. $H 1779², 75^v. Etimologie: tc. makat. Cf. odeal, strai (1), velință.