măltări vt [At: H XVIII, 307 / V: ~lăt~, ~ldă~, ~tori / Pzi: ~resc, 3 măltăre / E: maltăr] 1 (Trs; Ban) A acoperi cu un strat de mortar Si: a tencui. 2 A da cu măltoritură Si: a murui (1). 3 (Mol; fig) A bruftui.

mălătări v vz măltări

măldări² v vz măltări

măltori v vz măltări corectat(ă)

MĂLTĂRI vb. v. lipi, murui, tencui, vărui.

măltări vb. v. LIPI. MURUI. TENCUI. VĂRUI.

măltărí, măltăresc, (măltărui), v.t. (reg.) A tencui (pereții casei); a văcăli, a murui. – Din maltăr „mortar” + suf. -ui (MDA).

MĂLTĂRÍ vb. IV. Tranz. (Transilv. și Ban.) A acoperi cu un strat de mortar, a tencui (H XVIII 307, ALR II/I h 240, A I 12, 20, 21, 22, 26, 35, III 2, 17, 18, LEXIC REG. 119) ; a da cu măltoritură, a m u r u i (ALRM II/I h 279, LEXIC REG. 119) ; (prin Mold.) a bruftui (H I 20, 21, 35). Lingură (sau palmă) de măltăril v. l i n g u r ă. - Prez. ind.: măltăresc; pers. 3 și: măltăre (ALR II/I h 240/362). – Și: măltorí (ALR II/I h 240), măldărí (ib., A I 20, 21, 35), mălătărí (alr II/I h 240/47) vb. iv. – V. maltăr.

MĂLĂTĂRÍ vb. IV v. măltări.

MĂLDĂRͲ vb. IV v. măltări.

MĂLTORÍ vb. IV v. măltări.