mălăină sf [At: ALR I, 1229/280 / Pl: ~ni / E: mălai + -ină] (Reg) 1-4 (Reg) Mălăiște (1-2, 4-5).

MĂLĂINĂ s. v. porumb, porumbiște.

mălăină s.f. (colect.; agric.; reg.) v. Porumb. Porumbiște.

mălăină s. v. PORUMB. PORUMBIȘTE.

mălăină s.f. (reg.) 1. porumbiște. 2. loc unde au rămas numai cotoarele. 3. pământ arat în fiecare an.

mălăínă, mălăine, s.f. Teren cultivat cu porumb; mălăiște. – Din mălai + suf. -ină (MDA).

mălăină, mălăine, s.f. – Teren cultivat cu porumb; mălăiște. – Din mălai + suf. -ină (MDA).

mălăină, -e, (mălăiște), s.f. – Teren cultivat cu porumbul. – Din mălai + -ină.

MĂLĂÍNĂ s. f. (Regional) 1. Porumbiște. V. m ă l ă i ș t e (1). Cf. ALR I 1 229/280, ALRM SN I h 84, FD I, 185, MAT. DIALECT, I, 212, GLOSAR REG. 2. Loc de pe care s-a recoltat porumbul și pe care au rămas numai cotoarele plantelor. V. m ă l ă i ș t e (2). Cf. H XVIII 19, com. MARIAN, com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA, COMAN, GL., CV 1950, nr. 11 – 12, 40. 3. Bucată de pămînt care se ară în fiecare an ; (regional) mălăiște (3) (Moigrad-Zălau). ALR I 1 229/280. – Pl.: mălăini. – Mălai + suf. -ină.