mălăină sf [At: ALR I, 1229/280 / Pl: ~ni / E: mălai + -ină] (Reg) 1-4 (Reg) Mălăiște (1-2, 4-5).

MĂLĂINĂ s. v. porumb, porumbiște.

mălăină s. v. PORUMB. PORUMBIȘTE.

mălăină s.f. (reg.) 1. porumbiște. 2. loc unde au rămas numai cotoarele. 3. pământ arat în fiecare an.

mălăínă, mălăine, s.f. Teren cultivat cu porumb; mălăiște. – Din mălai + suf. -ină (MDA).

mălăină, mălăine, s.f. – Teren cultivat cu porumb; mălăiște. – Din mălai + suf. -ină (MDA).

mălăină, -e, (mălăiște), s.f. – Teren cultivat cu porumbul. – Din mălai + -ină.

MĂLĂÍNĂ s. f. (Regional) 1. Porumbiște. V. m ă l ă i ș t e (1). Cf. ALR I 1 229/280, ALRM SN I h 84, FD I, 185, MAT. DIALECT, I, 212, GLOSAR REG. 2. Loc de pe care s-a recoltat porumbul și pe care au rămas numai cotoarele plantelor. V. m ă l ă i ș t e (2). Cf. H XVIII 19, com. MARIAN, com. din ZAHAREȘTI-SUCEAVA, COMAN, GL., CV 1950, nr. 11 – 12, 40. 3. Bucată de pămînt care se ară în fiecare an ; (regional) mălăiște (3) (Moigrad-Zălau). ALR I 1 229/280. – Pl.: mălăini. – Mălai + suf. -ină.