2 intrări

O definiție

Etimologice

măci (-cesc, -it), vb. – A strivi, a zdrobi. Sl. mĕčiti „a (se) muia” (Cihac, II, 180), cf. sb. mečiti „a zdrobi, a presa”. Cuvînt rar, înv.Der. măceală, s. f. (strivire).

Intrare: măcire
măcire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • măcire
  • măcirea
plural
  • măciri
  • măcirile
genitiv-dativ singular
  • măciri
  • măcirii
plural
  • măciri
  • măcirilor
vocativ singular
plural
Intrare: măci
verb (VT406)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • măci
  • măcire
  • măcit
  • măcitu‑
  • măcind
  • măcindu‑
singular plural
  • măcește
  • măciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • măcesc
(să)
  • măcesc
  • măceam
  • măcii
  • măcisem
a II-a (tu)
  • măcești
(să)
  • măcești
  • măceai
  • măciși
  • măciseși
a III-a (el, ea)
  • măcește
(să)
  • măcească
  • măcea
  • măci
  • măcise
plural I (noi)
  • măcim
(să)
  • măcim
  • măceam
  • măcirăm
  • măciserăm
  • măcisem
a II-a (voi)
  • măciți
(să)
  • măciți
  • măceați
  • măcirăți
  • măciserăți
  • măciseți
a III-a (ei, ele)
  • măcesc
(să)
  • măcească
  • măceau
  • măci
  • măciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)