O definiție pentru măcire
Etimologice
măci (-cesc, -it), vb. – A strivi, a zdrobi. Sl. mĕčiti „a (se) muia” (Cihac, II, 180), cf. sb. mečiti „a zdrobi, a presa”. Cuvînt rar, înv. – Der. măceală, s. f. (strivire).
Intrare: măcire
măcire infinitiv lung
| infinitiv lung (IL107) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||