măcinic¹ sm [At: REV. CRIT. III, 159 / Pl: ~ici / E: măcina] (Reg) Persoană venită la moară pentru măcinat. corectat(ă)

Măcinic v. Moise Măcinic.

Moise Măcinic (sec. 18), sfânt mărturisitor, preot în Sibiel din „mărginimea Sibiului”, hirotonit în Buc. de mitropolitul Neofit în 1746. Ridicându-se împotriva unirii cu Roma, a fost întemnițat la Sibiu 17 luni și eliberat cu condiția de a nu mai sluji ca preot. În 1752, a făcut parte, împreună cu Nicolae Oprea din Săliște, din delegația care a prezentat împărătesei Maria Tereza o plângere a credincioșilor ortodocși din sudul Transilvaniei, cerându-se drepturi pentru Bis. ortodoxă, pentru care au fost aruncați în închisoarea de la Kufstein, unde a și murit. A fost canonizat împreună cu preotul Ioan de la Galeș în iunie 1992 și sărbătoriți la 21 octombrie.

măcinic, măcinici, s.m. (reg.) om venit la moară să macine.

MĂCINÍC¹ s. m. (Regional) Persoană venită la moară pentru măcinat. La moară sînt mulți măcinici. REV. CRIT. III, 159. - Pl.: măcinici. – De la măcina.