mârsăietură sf [At: DOSOFTEI, ap.TDRG / V: măr~ / Pl: ~ri / E: mârsei + -ătură] (Îvr) Mârsei.

mărsăietură sf vz mârsăietură

mîrsăcăcĭúne f. (din mursecăcĭune, d. mursec). Vechĭ. Poftă, pasiune. – Și mîrsăĭetură f., pl. ĭ, și mîrsăĭală, f., pl. ĭelĭ, și mîrséĭ, n., pl. eĭe și eĭurĭ.

MÎRSĂIETURĂ s.f. (Mold.) Mîrsei. Mă întin în păcatele mele și cinstesc mîrsăieturile trupului. DOSOFTEI, VS. Etimologie: mîrsei + suf. -ătură. Vezi și mîrsăcăciune, mîrsăială, mîrsei. Cf. mîrsăcăciune, mîrsăială, mîrsei.

MĂRSĂIETURĂ s. f. v. mîrsăietură.

MÎRSĂIETURĂ s. f. (Învechit, rar) Mîrsei. Mă întin în păcatele mele și cinstesc mîrsăieturile trupului. DOSOFTEI, ap. TDRG. - Pl.: mírsăieturi. - Și: mărsăietúră s. f. TDRG, JAHRESBER. V, 115. – Mîrsei + suf. -ălură.