mânătoraș sm [At: GEORGESCU-TISTU, B. 47 / Pl: ~și / E: mânător + -aș] (Rar; șhp) 1-14 Mânător (1-7) (tânăr).

MÎNĂTORÁȘ s. m. (Într-o poezie populară) Diminutiv al lui m î n ă t o r (1). Zic zău și pre legea mea, De mai am pă cineva, Numai eu și dumneata, Și un biet mînătoraș. GEORGESCU-TISTU, B. 47. - Pl.: minătorași. – Mînător + suf. -aș.