LUNG I. adj. 1 De o mare întindere de la un capăt pînă la celălalt, ale cărui capete sînt mult depărtate unul de altul (C. lui „scurt”): păr ~; barbă ~; coadă ~; nas ~; urechi lungi; picioare lungi; Ⓕ: a avea mîna ~, degete lungi, a avea obiceiul să fure; a căzut cît e de ~; o prăjină, o nuia ~; haină ~; (P): femeia-i poale lungi și minte scurtă; drum ~; cale ~; poezie ~ă; discurs ~; F: vorbă ~ă, vorbire care nu se mai sfîrșește; om care vorbește mult, care nu mai isprăvește cu vorba; e ~ la vorbă, vorbește prea mult, spre a spune lucruri care se pot relata pe scurt; F Ⓟ: ciorbă ~ă, zeamă ~ă, discurs, vorbire care nu se mai sfîrșește; – despre timp: vreme ~ă; zilele de vară sînt lungi; viață ~ă; domnie ~ă; după o ~ așteptare; după cercetării lungi ¶ 2 📖 Vocală ~ă, silabă ~ă, vocală, silabă a cărei pronunțare are mai multă durată decît una scurtă. II. sbst. 1 Lungime; își cunoaște ~ul nasului, își dă seama cît de puțin e în stare să facă cu cunoștințele, cu puterile lui, etc.; nu-și cunoaște ~ul nasului, nu-și dă seama de puțina lui valoare, de măsura pe care trebuie s’o păstreze față de alții ¶ 2 în ~ul loc. prep. În direcțiunea, în sensul lungimii: am apucat în ~ul pădurii ¶ 3 în ~ și în lat, în lungime și în lățime; scoțînd niște metanii... începu a se juca cu ele, prelublîndu-se în ~ și în lat prin mica cămăruță (NEGR.) ¶ 4 De-a ~ul loc. prep. Urmând direcțiunea lungimii; mergînd aproape de țărm, de margine, etc.: de-a ~ul rîului, zidului, străzii; de-a ~ul și de-a latul, lungiș și curmeziș, în direcțiunea lungimii și a lățimii. III. adv. Vreme lungă, mult timp: țăranii ceilalți au început... a se uita ~ unul la altul (CRG.) [lat. longus].