lunatic, lunatici, s.m. – Somnambul; prostănac. ♦ (onom.) Lunatici, poreclă dată locuitorilor din Cornești: „Un corneștean vede că luna, în loc să fie pe cer, era în tău. Săriți, cerneșteni / Cu săcuri și cu lopeți / Care cu ce aveți / Că se-neacă luna-n tău, / După casa lui Bârgău. Bieții oameni s-au sculat iute din somn, o luat care ce o putut și tăți s-o întâlnit lângă tău, să scoată luna” (Memoria, 2004-bis: 1244; A. Radu, 1941). – Lat. lunaticus „lunatic” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < lat. luna (Scriban).