LUNATEC, LUNATIC adj. și sm. 1 Somnambul, supus pretinsei influențe a lunii: ai noștri toți au adormit, Eu singur stau ca un lunatic (VLAH.) ¶ 2 Cu idei ciudate, bizare, zănatec: mă bucur cînd văd în ceata noastră un lunatec mai mult (GN.); toate iluziile lunatece dinaintea căsătoriei se împrăștiară ca norii la vînt (D.-ZAMF.); E nebună, lunatică, Umblă ca o zînatică (PANN) ¶ 3 Ⓟ Născut în aceeași lună cu altul: cînd doi frați sînt lunateci, și unul moare, îl pune pe cel rămas în fiare cu cel mort, pentru ca și el să nu moară (GOR.); fata și băiatul care ar fi lunatici ... șă nu se căsătorească împreună (JIP.) [lat. lunatĭcus].