Lucia După cum se știe, romanii foloseau un sistem de denominație personală, probabil de origine etruscă, mult deosebit față de obișnuitul nume unic al celorlalți indo-europeni. Fiecare individ purta 3 nume: praenomen - prenume, așezat înaintea numelui, nomen – numele ginții căreia îi aparținea și cognomen – un supranume, de obicei o poreclă. Dintre foarte puținele prenume (18, dintre care erau în uz în epoca clasică numai 10) făcea parte și Lúcius, atestat cu mare frecvență dintr-o epocă foarte veche (printre alții, tradiția romană a păstrat amintirea unui legendar adversar al lui Romulus, Lucius Tarpeius). Considerîndu-se că prenumele era inițial atribuit copiilor născuți ziua, pe lumină, la fel ca și Manius (de la mane „dimineața”, devenit în rom. mîine), încă din antichitate Lucius era explicat prin vb. lucio, lucere „a face lumină”, „a lumina” și subst. lux, lumen „lumină” (aparținînd rădăcinilor indo-europene leuk- louk-, luk; din aceeași familie fac parte lat. luna și Lucifer, gr. leukós „alb”, leússein „a vedea”, vechi germ. Leuhtan - de unde germ. Licht și engl. light „lumină”, v.sL lucĭa „rază”, sanscr. ruc „strălucire”, rucas „strălucitor” etc.) soluție invocată și astăzi în mod curent, deși există și opinia că nu e decît o etimologie populară. Corespondentul feminin al lui Lucius, cunoscut încă din epoca precreștină, era Lúcia a cărui popularitate crește mai ales după sec. 4, datorită bisericii, care începuse să celebreze cultul unei martire din timpul împăratului Dioclețian. În onomasticonul creștin sînt preluate și cognomenele, devenite nume independente, Lucianus, Luciana, Lucilianus (derivate din Lucius și Lucilius – nume gentilice – și atestate în epoca imperială). Prin intermediar grecesc – Lúkios, Lukía, Lukianós, Lukiána, Lukilianós – numele romane ajung la slavi și prin aceștia la români, sub vechile forme Luchie și Luchio (rare și relativ tîrzii), Luchian (păstrat ca nume de familie) și Luchiana, Luchilian. Din secolul trecut toate aceste forme au fost eliminate din inventarul nostru de prenume în favoarea formelor reluate din latină Lucia, Lucian, Luciana (pentru toate se folosește hipoc. modern apusean Luci; apare uneori și Lulu, din franceză), astăzi destul de frecvente. ☐ Engl. Lucy, fr. Luce, fem. Lucie, Lucien, fem. Lucienne (cu hipoc. Lulu), germ. Lucia sau Luzia, Lucius, it. Lucio, Lucia, Luciano, Luciana, magh. Lúciusz, Lucia, Lucian, bg. Luția, Lucia, Lukian, rus. Lukii, Lukia, Liuții, Liuția, Lukian, Lukiana etc. ☐ Din istoria veche ne sînt mai cunoscuți Lucius Cornelius Sylla și Lucius Septimius Sever, Lucius Sergius Catilina, Lucius Annaeus Seneca, Lucius Apuleius, Lucian din Samosata etc.; din literatura română modernă Lucian Blaga; pictorul Luchian etc. ☐ În literatura pastorală renascentistă, tema luc- (lux, lucis) a servit pentru derivarea multor nume de personaje, unele folosite apoi ca prenume: Lucino, Lucinda, Lucela, Lucerino, Relucina (sp. relucir „a străluci”) etc. Adăugăm și alte cîteva personaje literare cunoscute: Lucien Leuwen, din romanul cu același nume de H. Stendhal. Lucien Bergeret, unul dintre cele mai complexe caractere din opera lui A. France (în ciclul Istoria contemporană).