Definiția cu ID-ul 501998:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

lucí (lucésc, lucít), vb. – A străluci. – Mr. luțescu, luțire, istr. (rezluțescu). Lat. lucῑre, var. a lui lucĕre (Densusianu, Lr., 147; Pușcariu 988; Candrea-Dens., 1009; REW 5136); cf. prov., port. luzir, v. fr. luisir (fr. luire), sp. lucir.Der. luciu, adj. (strălucitor; lustruit); luciu, s. n. (strălucire; sclipire; suprafață lustruită sau netedă) deverbal, a cărui întîlnire cu sl. lučĭ „lumină”, sb., cr., slov. luč „lumină” pare întîmplătoare; luceală, s. f. (înv., luciu); lucioară, s. f. (varietate de pere); lucios, adj. (lucitor, strălucitor, neted); lucitor, adj. (strălucitor). – Der. neol. lucid, adj., din fr. lucide; luciditate, s. f., din fr. lucidité; translucid, adj., din fr. translucide; luciolă, s. f. (licurici), din it. lucciola, împrumut literar al romantismului, fără circulație reală. – Cf. lucoare, lumină, străluci, luced.