lotru, lotri, s.m., adj. – 1. Hoț, bandit, tâlhar. 2. (adj.) Glumeț, bun de gură, meșter la vorbă: „Cel mai lotru dintre ei devine pețitorul” (Calendar, 1980: 121). 3. Șmecher, tupeist: „Gura me din ce-i făcută? / Dint-on măr și dint-o turtă, / Care-i lotru, o sărută” (Bilțiu, 2006: 51). – Din sl. lotrǔ (Miklosich, Cihac, Tiktin, cf. DER); cf. pol. lotr „ștrengar, hoț” (Șăineanu, DEX, MDA) < germ. Lotter „om leneș” (Șăineanu).