longa (cuv. lat. „lungă”), notă* intermediară ca valoare* între maxima* și brevis (v. breve (2) în notația (III) mensurală) (v. și musica mensurata). Termenul care indica relația între l. și brevis era numit modus minor [v. mod (III)], perfectus, dacă se aflau 3 brevis într-o l., imperfectus dacă erau doar două. Relația între l. și maxima se intitula modus major, perfectus dacă conținea 3 longae într-o maxima, imperfectus dacă erau erau douar două.