lom, lomuri, s.n. – (reg.) Crengi uscate și rupte (Papahagi, 1925); lemne, vreascuri la gura sau la cotitura unei ape (ALRRM, 1973: 679): „O luat banii și i-o ascuns într-o cioată bortoasă și-o făcut pă ei un lom. Într-o zi s-o dus pe-acolo niște prunci care pășteau oile. Ei o aprins lomu...” (Lenghel, 1979: 207). – Din rus. lom (Scriban; Candrea, cf. DER); din ucr. lom (Papahagi, 1925).