Definiția cu ID-ul 964922:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LOCUINȚĂ. Subst. Locuință, locaș (rar), domiciliu, casă, căsuță (dim.), căscioară, căsișoară (rar), căsulie (rar), căsoaie (augm.), adăpost, acioală (rar), sălaș (pop.), cămin (fig.), penați (fig., livr.). Vilă. Conac. Castel, palat, palută (reg., înv.). Clădire, imobil, bloc, blochaus (rar), bloc-turn, zgîrie-nori. Cămin (studențesc); internat; cazarmă. Azil, orfelinat. Hotel, motel, camping, cabană. Colibă, budă (reg.), comarnic, surlă, cocioabă, tîroagă (reg.), coștoroabă (rar), magherniță, hardughie, șandrama, chichineață (fam.), baracă, bojdeucă (reg.), bujdă (reg.), otac (reg.), coșmagă (reg.), coșmelie (reg.), colnă (reg.), izbă, bordei, bordeiaș (dim.). Palafită, locuință palustră, locuință lacustră. Apartament; garsonieră; mansardă. Spațiu locativ. Vb. A locui, a domicilia; a sta; a se stabili, a(-și) avea domiciliul. V. construcție, încăpere, locuire.