Definiția cu ID-ul 540951:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

liturghie (< gr. λείτουργία), termen generic pentru servicul divin al bisericii creștine. În sens restrâns, cel mai important serviciu divin al bis. ortodoxe, corespunzător misei* în bis. catolică și protestantă. Ea s-a dezvoltat, în timpul creștinismului primitiv din tradițiile locale, din Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Roma, Cartagina, Lyon și Ravenna, luând forma definitivă la Bizanț, prin reformele Sf. Vasile cel Mare și Sf. Ioan Gură de Aur (sec. 4), în cele două l. care le poartă numele (generalizată fiind cea din urmă). Cântarea oficiantului, a stranei*, a comunității – în ultimele două sec., a corului* – deține un rol esențial în l. În compunerea l. intră psalmii*, condacele*, troparele*, imnurile (1) trisaghion*, heruvic*, axion*, chinonic* etc.: legătura dintre acestea o realizează, de regulă*, ecteniile*. ♦ Până la sfârșitul sec. 17, l. era monodică*, prima încercare de realizare polif. a cappella* a „răspunsurilor” datorându-se unor muzicieni ruși (Pekabițski, Titov ș.a.). Forma ciclică* a l., printr-un aport componistic marcant, îndepărtat deci de sursele cântării tradiționale, au conturat-o Davidov, Bortnianski, Glinka ș.a. Un punct culminat al elaborării ei ciclice, în care se ține seamă atât de raportul dintre imnuri (concepute ca forme polif.) și ectenii cât și de un plan expresiv al tonalităților (2) este l. lui Ceaikovski. ♦ Compozitorii români au avut ca model diferite tipuri de l. corale: Drăgoi, în L. solemnă pentru cor mixt și în L. Sf. Ioan Gură de Aur pentru cor bărbătesc, a urmat modelul ceaikovskian; Musicescu – modelul Bortnianski. Cu adevărat reformatoare, pentru întreaga sferă ortodoxă, este reintroducerea în l. a melodiei biz. originare (psaltice), prin lucrările corale ale lui T. Georgescu și D.G. Kiriac (care, în L. psaltică, 1902, armonizează atât ehurile* diatonice cât și pe cele cromatice*) urmați de P. Constantinescu, Chirescu, Lungu ș.a.