LITFĂ (pl. -fe), ‼ LITVĂ (pl. -ve), LIFTĂ (pl. -te) sf. 1 F Termen de dispreț aplicat popoarelor păgîne sau socotite ca atare, celor de altă lege sau neamurilor străine cu care Românii aveau de luptat odinioară: și eu rămân să mor pe-aici Cu liftele pagîne! (COȘB.); ce pîrdalnicul de liftă spurcată ai fi fiind, de să nu știi tu rugăciunea? (ISP.); cîți Cazaci, căpcîni și alte lifte spurcate au căzut morți aici (CRG.); Ion ieși, blestemînd pe Nemți și pe toate liftele străine (D.-ZAMF.); liftele străine, Nemți, Turci și Muscali, care se băteau mereu pe biata țară (I.-GH.); multă litvă și norod din altă țară a mai văzut el pe la vatra lui (GRIG.) ¶ 2 Străin, venetic: litfa dracului! c’o mînă fură și cu alta ucide (ALECS.) [‡ Litfa, Litva, „Lituania” < sl. Litva].