LIOTĂ, LIOATĂ, LE(A)OTĂ, LEAHOTĂ (pl. -te) sf. Mulțime, droaie, gloată, grămădă: pînă și liota de copii dau năvală cu întrebările (DLVR.); o liotă de cîini tărcați... înaintează pînă la o distanță respectuoasă (D.-ZAMF.); față fiind toată lioata lor zeiască (ISP.); dar de unde să poți răzbi cu două miîni atîta leotă? (BAS.); Ștefan auzise și el de paguba ce face țării leahota asta de desmetici (ISP.) [srb. bg. lihota, rut. lyhotá, pol. lichota, „lucru rău, netrebnic”].