Definiția cu ID-ul 584373:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LIOTARD [liotá:r], Jean-Étienne (1702-1789), pictor elvețian. Remarcabil pastelist. Portrete ale papei Clement XII, împărătesei Maria Tereza împreună cu familia prințului de Wales ș.a. Călătorii documentare în Europa și în Orient (de unde supranumele de „pictorul turc”). În 1742, la invitația domnului Moldovei, Constantin Mavrocordat, a lucrat la Iași o serie de portrete ale voievozilor moldoveni; scene de gen. Autor al unui „Tratat privind principiile și regulile picturii”.