LIMAN s.n. (Mold., ȚR) Port. A: Au așezat limanurile, scalele mării. NCL I, 28. Gîndea să întemeiază vreun liman la Marea Baltică. VP, 531-; cf. N. COSTIN; PSEUDO-AMIRAS; H 1778, 113^r, 117^r; H 1779¹, 82^v, 85^v. B: (Fig.) Adîncul muceniciei neudat ai trecut și cătră limanurile ceale de sus cu toată avuțiia ai ajuns. M 1780, mai, 57^v. // C: Pe marginea apei Neva, spre casa limanului celui mare slăvit, de acolo pre lîngă apă. ÎMP, 69^v. ♦ Adăpost, refugiu. A: (Fig.) Limanul bunei alinări. ÎP, 11^r; cf. CANTEMIR, IST.; AR, 62^v, 79^v, 84^r; MOL. 1754-1762, 29^r; SP, 8^r, 19^r. B: (Fig.) Alerg la limanul bunătății tale. M 1780, iul. 112^v, col. II: cf. ANTIM; M 1776, 178^r, col. I: M 1778, 177^v. col. II, 178^r, col. I; M 1779, febr., 47^r, col. I, mart., 49^r, col. I, dec., 220^v, col. I. // C: (Fig.) La limanul voi<i> tale să scape. SVA, 9^v. Etimologie: tc. liman. Cf. pristaniște, schelă (1).