regheleu sn vz legheleu

legheleu sn [At: SCL 1957, 111 / Pl: ? / E: mg legelö] (Trs) 1 Pășune. 2 Munte. 3 Loc unde se adună și dorm peste noapte vitele sau caii Si: staniște. 4 Loc într-o pădure curățat de arbori, de mărăcini etc. pentru a putea fi cultivat Si: (pop) curătură.