Definiția cu ID-ul 964911:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

LEGĂTURĂ. Subst. Legătură, unire, relație, raport, conexiune, conexitate; contingență; contiguitate (livr.), contact, racord; contextură, înlănțuire; reciprocitate. Legare, legat, conexare, reunire, conectare, racordare, cuplare, cuplaj, acuplare, acuplaj, împreunare, împerechere, îmbinare. Fixare, prindere, înțepenire; cimentare; sudare, sudaj; lipire, încleiere, încleiat, încleială; nituire, nituit; țintuire; înșurubare; înlănțuire; încătușare. Adj. Legat, conex, unit, cuplat (tehn.); îmbinat, împreunat, anexat; prins, fixat, înțepenit; lipit, alipit, alăturat, adăugat; încleiat; nituit, bătut cu..., țintuit, înșurubat; sudat; înlănțuit, încătușat. Vb. A lega, a uni, a împreuna, a asocia, a îmbina, a atașa, a anexa; a conexa, a cupla (tehn.), a acupla; a conecta (rar), a racorda; a prinde, a fixa, a înțepeni, a cimenta, a suda, a lipi, a încleia; a prinde (a bate) în cuie, a țintui, a nitui; a înșuruba; a înlănțui, a încătușa, a pune în lanțuri. Adv. Unul lîngă altul, împreună, laolaltă. V. adăugare, întretăiere, relație, unire, uniune.