lecríc, lecricuri, (lecrec), s.n. (reg.) Haină scurtă cu mâneci, tip jachetă, ce depășește mijlocul, purtată pe vreme rea; suman, pieptar; se confecționează din stofă de lână, țesută în patru ițe: „De nu grăiesc cu dreptate / Ardă-mi lecricu din spate” (Bârlea, 1924, I: 268). – Cf. germ. Röckl, sas. reckel (Țurcanu); var. a lui leric (MDA).