leac, leacuri, s.n. – 1. Medicament, remediu: „Mamă-sa luară / Două olurele / Și porni cu ele / După lecurele” (Calendar, 1980: 6). 2. În expr. fără leac de... = fără nici un pic de...; nici de leac... = deloc: „Mândra care-mi place mie / Nu are leac de moșie” (Ștețco, 1990: 309). – Din sl. lěkǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA) < got. lekei „medic” (Scriban).