LAVIȚĂ, LAIȚĂ (pl.-țe și lăviți, lăiți) sf. 1 🛋 Bancă țărăncească de-a lungul unui părete al casei, care servește adesea de pat: boierul fu culcat pe o laviță la fundul casei, sub fereastră (RET.); pînă și sfeșnicele, mesele și lăvițile din casă săltau (ISP.); obosit, el se puse pe o laiță, cu brațele încrucișate (GN.) ¶ 2 Bancă: unii dintr’înșii putrezesc toată ziua pe lavițele cafenelelor (ISP.) [vsl. lavica].