Definiția cu ID-ul 540846:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

lai (cuv. fr. [lε]; la minnesängeri*, leich), una dintre cele mai importante forme ale liricii medievale, promovată mai ales de truveri*, foarte răspândită începând cu sec. 12 și încheind cu sfârșitul sec. 14. Este un poem cântat, cu acomp. instr., în care sunt exprimate sentimente personale. Originile sale se pierd în epoci îndepărtate; s-ar părea că a apărut în țările celtice prin sec. 6 (termenul desemnând la început un zgomot sau un sunet, apoi o melodie și în cele din urmă un cântec; nu este exclusă nici originea în imnurile lat. pop. și în secvențe [I, 1]; v. și Kyrie eleison). L. pot fi întâlnite fie a) izolat, ca creații anonime sau de autori cunoscuți (acestea fiind formele cele mai șlefuite), fie b) inserate în lungile povestiri în proză. Cele din prima categorie sunt, în general, scurte (de la 60 la aproximativ 300 versuri), în principiu repartizate în 12 strofe. De obicei prima și ultima strofă sunt identice ca structură, asemănări putând interveni însă și între cele interioare. L. din a doua categorie erau formate, în general, din catrene octosilabice. Se pare că ar fi avut preludii* instr. Forma măiestrită a l. poate fi întâlnită în creația lui Guillame de Machaut. V. virelai.