LAGUM s.n. (Mold., ȚR) Mină (pentru explozii). A: Așe puind lagum iarbă de sinețe pe suptu zidurile cetăților, le-au aruncat den temelie. PSEUDO-COSTIN, 23^r. Au spart cu lagumul zidul despre poartă. IM 1754, 80^v. Făcură... lagumuri ca să apere locul de vrăjmași. VP, 68^r; cf. URECHE; NECULCE; PSEUDO-MUSTE; IM 1754, 73^r, 73^v. B: Alții în lagum frigîndu-se cu văpaie de foc. IM 1730, 103r; cf. IM 1730, 102^v, 103^v, 113^v. Etimologie: tc. lağum. Vezi și lagumgiu.