lăutaș sm [At: N. TEST. (1648), 313^V/12 / V: (îrg) lauft~, lăpt~ / Pl: ~i / E: lăută + -aș] (Înv; Trs; Ban) Lăutar (1).

lauftaș sm vz lăutaș^[1] modificată

lotaș² sm vz lăutaș

lotaș¹ sm [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~i / E: lot + -aș] (Pop) Persoană care a primit un lot¹ (1) de pământ.

lăutár m. (d. lăută). Muzicant care, pentru banĭ, cîntă pin cîrcĭumĭ saŭ berăriĭ, pe la hore, pe la nunțĭ ș. a. (În România lăutariĭ îs, în general, Țiganĭ. Principalu lor instrument e vioara, apoĭ chitara, cobza, flautu, naĭu ș. a.). – Vechĭ și alăutar, -áș și lăutaș.

*lotáș m. Pop. Care a primit un lot de pămînt.