lănteț sm [At: I. CR. V, 121 / Pl: ~i / E: nct] Fiecare dintre lemnele dispuse orizontal la garduri, de care se prind în cuie ulucile.

lăntéț m. Olt. Munt. vest. Leaț.

leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.

lănteț, lănteți, s.m. (reg.) șipcă groasă de tâmplărie; leaț.