Definiția cu ID-ul 756692:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

KOŚCIUSZKO [koʃtʃúʃko], Tadeusz (Andrzej Bonawentura) (1746-1817), ofițer și om politic polonez. În 1776-1783 a participat la Războiul de Independență a Coloniilor Engleze din America de Nord. Conducător al răscoalei de eliberare a poporului polon împotriva Rusiei și Prusiei (1794), K. a fost proclamat comandant suprem de către insurgenți. După înfrângerea răscoalei, a fost întemnițat în Rusia (până în 1796), apoi a trăit în emigrație (S.U.A., Franța și Elveția). A rămas în conștiința poporului său ca o figură legendară.