JĂCAȘ, -Ă subst., adj. Pillard. – (Mold.) Jefuitor, prădător, hrăpareț, spoliator. (Subst.) Jacașii, carii jăcuisă pre acei Balgii... LET. II 365/18. Jăcașii lor și până la Rodostos... au agiuns . CANTEMIR, HR. 415/5. Ucigași și jacași... se fac cete . URICARIUL, XIX 347/23, IORGA, S.D. XXII 9. Jacași și năpăstuitori. E. VĂCĂRESCU, IST. 277/2. Un jacaș domnitor. DONICI, F. II 22. Pe cei răpitori și jacași nu vor mai îngădui. BELDIMAN, TR. 118. Jacas fiind de moarte, A luat pielea de pe sărman. ALECSANDRI, T. 548. || (Adj.) Iubirea jacașelor stăpâniri. KONAKI, P. 49. [Cu rostire dialectală: jacâș. | Ca adjectiv și: jacăș, -ă (jacâș, jacaș TDRG.) Șoldan, cu un jacâș ce au fost... (a. 1718). URICARIUL, III 56/6. Letini fără suflet, lume jacășă! CONTEMPORANUL VI, vol. I 492]. – Derivat din jac, cu suf. -aș.